F1 Suflete Rănite: Ceija Stojka

“Când am ieșit, eram bolnavi, total bolnavi! Inimile noastre erau rănite; capetele noastre, sufl etele noastre erau rănite ... Toți acești oameni ar fi trebuit tratați. Ar fi trebuit să nu aibe copii în următorii cinci, șase ani – puținii care au ieșit, care mai erau încă acolo – până ar fi adunat sufi cientă putere, până ar fi fost din nou sănătoși, ar fi fost în stare să râdă iar și să vadă că lumea nu e atât de rea ... Și frica, întotdeauna frica. Copiii au crescut cu ea. Ăsta e motivul pentru care încă se mai întorc și astăzi atunci când merg pe stradă. Înțelegeți? Se întorc. Numai cineva căruia îi e frică se întoarce! Cineva care iese bolnav din lagăr, al cărui cap îl doare și al cărui sufl et sângerează pentru un tată, o soră, un frate care nu a mai ieșit niciodată nu poate avea decât copii care sunt și ei răniți în sufl et. Vin pe această lume, vezi cât sunt de dulci, de frumoși. Îi crești și ai grijă de ei, îi săruți și îi iubești. Cresc. Dar frica din tine se transmite copiilor prin laptele matern.”