I6 DACHAU (D)
Primele grupuri de romi și Sinti au fost deportate în lagăre de concentrare în 1938, dar deportările în masă la Dachau, Buchenwald și Ravensbrück, unde mii de romi și Sinti austrieci au fost trimiși la muncă în sclavie, au avut loc în 1939. Pe măsură ce bărbații apți de muncă, cei care aduceau pâinea în casă, erau deportați, familiile lor deveneau din ce în ce mai dependente de ajutorul pentru săraci – ceea ce împingea autoritățile locale să facă presiuni pentru deportarea și mai multor persoane! Prizonierii din lagărele de concentrare erau împărțiți în categorii de către SS, și li se coseau simboluri pe haine care să indice din ce categorie făceau parte. Romii și Sinti trebuiau de obicei să poarte triunghiul negru folosit pentru prizonierii „anti-sociali“. În unele lagăre exista o categorie separată, „țigani“, identifi cată printr-un triunghi maro.